Cu ocazia celei de a 64-a aniversari a Statului Israel, prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău a fost invitat de ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, Dan Ben – Eliezer, să participe la acest eveniment, care s-a desfasurat luni, 21 mai 2012, la Ateneul Român. În ultimii opt ani, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a fost implicată direct în organizarea unor activităţi cu caracter educaţional şi civic, care au promovat combaterea extremismului, discriminării, intoleranţei, rasismului, xenofobiei şi antisemitismului. Ultima manifestare de această factură a fost seminarul „Holocaustul. Destine întrerupte”, o activitate complexă, la care au participat diplomaţi americani şi israelieni, şi care s-a desfăşurat în intervalul 24-27 ianuarie 2012, la Bacău. De altfel, la invitaţia prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău, Excelenţa Sa Dan Ben – Eliezer, ambasadorul Statului Israel în România, va efectua o vizită la Bacău, în acest an. Remarcăm faptul că, odată cu celebrarea a 64 de ani de cooperare şi dezvoltare internaţională a Israelului şi evidenţiind programele educaţionale referitoare la rasism, xenofobie, antisemitism, extrem-naţionalism, intoleranţă religioasă, antiislamism şi antiamericanism, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a fost felicitată de Ministerul Afacerilor Externe al Israelului, prin Ambasada Statului Israel la Bucureşti. „Permanent am militat pentru dezvoltarea unor proiecte care să contribuie într-o manieră plenară la afirmarea internaţională a noului mediu educaţional din România, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic Bacău. Onorat fiind de această invitaţie, nu pot decât să-mi exprim satisfacţia că acestea primesc confirmări importante, care întăresc colaborarea dintre România şi Israel.”.