Bacău: Carambol pe strada Bucegi

Viorel D., de 52 de ani, din Bacău un autoturism pe strada Bucegi, din municipiul Bacău, şi, pe fondul neasigurării corespunzătoare la efectuarea manevrei de depăşire, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de Sebastian Ş., de 50 de ani, din Bacău, oprit în spatele unei maşini. În urma impactului, autoturismul condus de Sebastian Ş. a fost proiectat în autovehiculul din faţa sa, iar maşina condusă de Viorel D. a fost proiectată pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus regulamentar de Adrian F., de 38 de ani, din Bacău.Autovehiculul condus de Adrian F. a intrat în coliziune cu gardul unui imobil şi cu alte două autoturisme care se aflau parcate regulamentar.De asemena în urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a lui Sebastian Ş., care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.Conducătorii auto implicaţi în eveniment au fost testaţi cu apratul etilotest iar rezultatele au fost negative şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal pentru săvârşierea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*