Ponta: Declaraţiile preşedintelui Parlamentului ungar sunt inacceptabile

Premierul Victor Ponta, lider USL, a precizat, luni, că declaraţiile făcute de preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, sunt inacceptabile şi că astfel de opinii ar putea fi susţinute la Budapesta, nu în România. „Autorităţile române au acţionat cu calm, cu prudenţă, dar şi cu fermitate. Nu poate fiecare totuşi să-şi facă de cap pe teritoriul României şi să aducă onoruri unei persoane recunoascute în mod oficial ca având atitudini şi acţiuni antiromâneşti, antisemite, profasciste. Aşa încât vorbele adresate de preşedintele Parlamentului ungar sunt inacceptabile, cred că le poate spune domnia sa la Budapesta, nu în România”, a spus Ponta. El a precizat că va avea la sfârşitul acestei săptămâni la Bucureşti o întrevedere cu premierul maghiar Viktor Orban şi a subliniat că acest tip de provocări extremiste făcute în campania electorală pentru a ajuta o forţă politică extremistă sunt împotriva legii, a ordinii şi a bunelor relaţii între două ţări europene. „Am împiedicat – şi bine am făcut – o manifestare care fusese confiscată de către forţe politice extremiste, fie că e vorba de Partidul Civic Maghiar, fie că e vorba – aţi văzut că a fost prezent şi liderul Jobbik, un partid de extremă dreapa din Ungaria. Sunt absolut inaccepatbile implicarea a unor înalte oficialităţi, fie că e vorba de preşedintele Parlamentului maghiar, fie că e vorba de alţi înalţi oficiali maghiari în aceată manifestare pur electorală, pur provocatoare”, a spus Ponta.

Adauga un comentariu

*