Candidatii la fotoliul de primar, fata in fata cu presa

Grupul de initiativă in lobby si Advocacy Bacău, Asociaţia Centrul Regional de Mediere Bacău, Asociaţia Centru European de Educaţie şi Training Bacău şi Sindicatul SELBAC Bacău organizează joi, 31 mai 2012, între orele 1100-1300, la Sala Mare a Consiliului Judeţean Bacău, cu sprijinul tehnic al Academiei de Advocacy Timişoara, o masă rotundă la care reprezentantii presei se vor întalni cu candidaţii la funcţia de primar al municipiului Bacău. Vor fi puse în discutie urmatoarele teme : “Care sunt soluţiile dumneavoastră ca primar pentru crearea de noi locuri de muncă în Municipiul Bacău, în scopul diminuării migraţiei băcăuanilor”; “Politica socială privind şomerii … o problemă? Ce măsuri active şi pasive de combatere a şomajului pot fi soluţii la acestă problemă în Municipiul Bacău?”; “Care sunt soluţiile pe care le propuneţi pentru dezvoltarea mediului de afaceri băcăuan? Ce demersuri veţi întreprinde pentru promovarea potenţialului economic al Municipiului Bacău şi atragerea de investitori?” Sinteza şi concluziile mesei rotunde privind soluţiile propuse în cadrul evenimentului vor fi prezentate public, la 5 zile după data evenimentului.

Adauga un comentariu

*