Secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată despre faptul că la un nod de joncţiune de telefonie de pe strada Constanţei a apărut semnal de distrugere.La faţa locului s-a deplasat echipă operativă, din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău, care în urma verificărilor efectuate în zonă l-a depistat pe Ionel L., de 58 de ani, din Bacău. În bagajul acestuia polițiștii au găsit 18 bucăţi de cablu de diferite grosimi şi în lungime de 30-40 cm fiecare şi mai multe unelte.Din cercetări a rezultat faptul că bărbatul de 58 de ani a pătruns în canalizarea subterană unde este amplasat punctul de joncţiune de cabluri de la reţeaua de telecomunicaţii şi a tăiat cablurile respective. A fost întocmit dosar penal sub în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Faţă de Ionel L. a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.