Buhusi: Tâlhar prins în flagrant de polițiști

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Buhuşi l-au surprins  în flagrant în zona străzii Ion Borcea, pe Floria D., de 19 ani, din comuna Blăgeşti, în timp ce îi smulgea geanta de pe umăr Mariei H., de 55 de ani, din Buhuşi. Poliţiştii au procedat la urmărirea şi prinderea lui, iar prejudiciul în valoare de 100 de lei, a fost recuperat. Tânărul de 19 a fost condus la sediul Poliţiei în vederea cercetărilor. În urma verificărilor efectuate poliţiştii au mai stabilit că tânărul în cauză, a comis alte trei tâlhării în orașul Buhuși. Suspectul acționa la primele ore ale dimineții și își alegea victime din rândul persoanelor de sex feminin cărora le smulgea poșetele. O parte a prejudiciului  a fost recuperat, iar faţă de Floria D. a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi cu propunerea de arestare preventivă.

Adauga un comentariu

*