Angela Gheorghiu a fost invitata de onoare a celei de-a zecea ediţii a Tuscan Sun Festival din Florenţa pentru un concert sub egida UNESCO, iar cu această ocazie, soprana a fost numită Ambasador UNESCO al Păcii, informează managementul artistei, citat de Mediafax.Învestitura oficială în această funcţie va avea loc la Paris, în prezenţa oficialilor UNESCO. Angela Gheorghiu sprijină acţiunile UNESCO, onorariul său la acest concert fiind donat în întregime acestei organizaţii. Soprana susţine misiunea UNESCO de dezvoltare a dialogului intercultural prin educaţie, cultură, comunicare şi informare şi speră ca gestul său să contribuie la creşterea nivelului de conştientizare a problemelor semnalate de această organizaţie.Titlul de Ambasador al Păcii UNESCO i-a fost acordat pe scena Tuscan Sun Festival de Hans d”Orville, ambasadorul UNESCO în Italia. În cadrul acestui concert aniversar, Angela Gheorghiu l-a avut ca invitat pe tenorul albanez Saimir Pirgu, fiind acompaniaţi de Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino sub bagheta dirijorului Eugene Kohn.Spectatorul surpriză la acest concert a fost nimeni altul decât Andrea Bocelli, prietenvechi şi partener de scenă al sopranei.Soprana Angela Gheorghiu a fost invitată în octombrie 2012 să susţină două concerte de gală alături de World Orchestra for Peace, sub bagheta celebrului dirijor rus Valery Gergiev, pentru a celebra 100 de ani de la naşterea unei legende dirijorale: Sir Georg Solti. Concertele vor avea loc la renumita Carnegie Hall, New York, pe 19 octombrie, şi la Symphony Center din Chicago, pe 21 octombrie. Concertele sunt realizate sub egida Fundaţiei Solti SUA şi a Academiei Solti.Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este un „superstar” al operei internaţionale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduţi artişti români de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu „Boema” de Puccini. În acelaşi an, a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York şi Opera de Stat din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii.În 2010, Angela Gheorghiu a primit titlul de artista anului la cea de-a 11-a ediţie a Classical Brit Awards, la Londra, trofeu pe care l-a câştigat şi în 2001. Totodată, în 2010, soprana a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor.