Slanic Moldova: Concursul regional de dezbateri academice

În perioada 14-17 iunie 2012, la Slănic Moldova, se va desfăşura „Concursul Regional de Dezbateri Academice”, organizat de ARDOR Moldova şi finanţat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, prin Direcţiile Judeţene de Sport şi Tineret Bacău, Botoşani, Buzău, Constanţa, Galaţi, Maramureş, Mehedinţi, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui şi Vrancea, eveniment la care vor participa peste 100 de elevi şi profesori din judeţele amintite.Proiectul are ca obiectiv general promovarea valorilor democratice europene, obiectiv care va atins prin organizarea unui concurs de dezbateri de tip academic.În luna mai 2012, un grup de profesori, coordonatori ai Consiilor Judeţene ale Elevilor şi ai Consiilor Şcolare ale Elevilor, au fost formaţi în vederea promovării dezbaterilor educative.Ei s-au întors în şcolile de provenienţă, au folosit această metodă pentru a promova valori democratice ale dezbaterilor publice, au înfiinţat cluburi de dezbateri şi au practicat-o, abordând diverse teme.Se estimează că în această perioadă au fost exersate peste 100 de astfel dezbateri.De asemenea, profesorii instructori au asigurat formarea elevilor şi calitatea arbitrajului din rundele de dezbateri ale concursului. Echipele de elevi, membri ai Consiilor Judeţene ale Elevilor şi Consiilor Şcolare ale Elevilor se vor întâlni în competiţia de la Slănic Moldova, pentru a susţine o serie de moţiuni, puncte de vedere legate de viaţa lor şi despre problemele cu care se confruntă ei şi comunitatea în care trăiesc.Cu această ocazie cei peste 80 de elevi participanţi se vor familiariza cu procedurile parlamentare, cu modalitatea de organizare şi procesul decizional, aducând în discuţie, probleme de interes general.În acest fel va fi stimulată participarea civică a tinerilor la viaţa comunităţii şi promovarea educaţiei pentru drepturile omului.Cele mai convingătoare susţineri, cele mai bune echipe, vor fi selecţionate în vederea participării la Forumul Naţional al Dezbaterilor Consiliului Naţional al Elevilor, eveniment care va fi organizat la începutul lunii iulie 2012.  La implementarea acestui proiect, ARDOR Moldova are parteneri, între timp deveniţi tradiţionali, precum Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău şi Consiliul Naţional al Elevilor, care oferă sprijin logistic şi resurse umane. Amfitrionul acestor activităţi interesante este prof. Ciprian Zaharia, preşedinte al ARDOR Moldova şi directorul Şcolii cu Clasele I-VIII „Mihail Andrei” Buhuşi.

Adauga un comentariu

*