PROGNOZA METEO: Vremea va fi călduroasă. Ce temperaturi vor fi luni şi marţi

Vremea va fi călduroasă, cu temperaturi maxime cuprinse între 29 şi 34 de grade, uşor mai scăzute pe litoral, spre 27 de grade. Cerul va fi variabil la munte, unde cu totul izolat vor fi condiţii de ploi slabe, de scurtă durată, şi senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat.Temperaturile minime se vor încadra între 10 grade în depresiuni şi 23 de grade în Delta Dunării şi în Dealurile de Vest.î

La Bucureşti, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 16…17 grade.

Marţi, în ţară, vremea va fi călduroasă, local caniculară după-amiaza la câmpie, unde indicele confortului termic temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80. Cerul va fi variabil în nordul ţării şi în zona de munte, unde izolat vor fi condiţii pentru descărcări electrice şi ploi slabe, de scurtă durată, şi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 36 de grade, iar cele minime între 14 şi 24 de grade, mai scăzute în depresiuni, spre 12 grade.

Adauga un comentariu

*