Mărfuri de peste 64 000 lei, confiscate de autoritatea vamală Bacau

Joi, 21 iunie, inspectorii vamali din cadrul echipelor mobile ale Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni vamale Iaşi şi Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău, în colaborare cu lucrători din cadrul I.P.J. Bacău şi comisari din cadrul Gărzii Financiare, sprijiniţi de lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, au derulat un control în  zona Bazarului din Bacău. Urmare a verificărilor efectuate la 15 entităţi comerciale, autoritatea vamală a aplicat amenzi în cuantum de  20 000 lei şi a reţinut, în vederea confiscării, mărfuri în valoare de peste 64 000 lei.

În dimineaţa zilei de joi, 21 iunie, echipajele mobile ale D.R.A.O.V. Iaşi şi D.J.A.O.V. Bacău, în colaborare cu I.P.J. Bacău şi comisari din cadrul Gărzii Financiare, sprijiniţi de lucrători din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, au acţionat în zona Bazarului din Bacau unde au verificat activităţile comerciale desfăşurate cu bunuri provenite din spaţiul extracomunitar de 15 entităţi comerciale. Acţiunea a avut ca principal scop identificarea fenomenelor de evaziune fiscală, în special pe lina sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale şi vamale, precum şi pe linia respectării prevederilor Legii nr. 344 / 2005 privind Dreptul de Proprietate Intelectuală, fiind verificate documentele de achiziţie şi evidenţele contabile pentru bunuri provenite din spaţiul extracomunitar pe care respectivele societăţi le deţineau în vederea comercializării. În urma acţiunii de control au fost identificate şi sancţionate mai multe fapte contravenţionale pentru care inspectorii vamali au aplicat amenzi contravenţionale în cuantum 20 000 lei. Autoritatea vamală a reţinut în vederea confiscării diverse bunuri (pompe de apă, drujbe, bunuri de utilitate casnică) în valoare de 64. 277 lei.

Adauga un comentariu

*