Turbarea este o maladie infecţioasă cunoscută încă din antichitate (Babilon Codex sec 23 Î.C.). Cuvântul grecesc lyssa, utilizat pentru desemnarea rabiei, înseamnă nebunie. Cuvântul rabie provine de la latinescul „rabiere” (a fi violent) derivat din sanscrita veche „rabhas” (care înseamnă tot a fi violent). Alte denumiri ale bolii sunt turbare sau hidrofobie (în limba greacă „frică de apă”) .O descriere amplă a bolii datează din primul secol al erei noastre şi este făcută de Celsus. Transmisibilitatea prin muşcătură este admisă, la fel, de mult timp, însă acest lucru nu a fost demonstrat, experimental, decât la începutul secolului al XIX lea, când Zinke (1804), apoi Magendie (1821) şi Hertwig (1829) reuşesc să transmită, cu regularitate, turbarea prin saliva animalelor bolnave. În 1879, Galtier a făcut primele încercări de vaccinare antirabică a animalelor, reuşind să imunizeze taurinele prin inocularea intravenoasă de salivă provenită de la animale bolnave .Turbarea este înregistrată, cu o frecvenţă variabilă, în toate continentele. Unele ţări, favorizate de poziţia geografică, dar şi de urma unor măsuri dractice, au reuşit să devină şi să se menţină indemne de boală. În general, incidenţa cazurilor de turbare au variat şi variază în limite foarte largi de la o ţara la alta, fiind condiţionată de o serie de factori, printre care un rol important revine măsurilor-sanitar-veterinare.În condiţii naturale sunt receptive la infecţia rabică, în măsură aproape egală, toate speciile de mamifere domestice şi sălbatice, inclusiv omul. Frecvenţa bolii variază însă de la o specie la alta, după modul de viaţă şi de posibilităţile de contaminare existente. Astfel, dintre animalele domestice, turbarea se întâlneşte frecvent la pisici şi la câine (80-90 % din cazuri), datorită modului de viaţă al indivizilor din această specie, în libertate sau în semilibertate, care oferă cele mai multe posibilităţi de contaminare. Sursele naturale ale infecţiei rabice sunt reprezentate prin animale bolnave, animale infectate, aflate în ultima fază a perioadei de incubaţie. La acest tip de animale virusul de găseşte în sistemul nervos central şi periferic, dar repartiţia lui nu este uniformă. Creierul este cel mai bogat în virus, concentraţia lui fiind mare în substanţă cenuşie, cornul lui Ammon, cerebel, scoarţa lobilor frontali, etc. În măduva spinării şi în ganglionii nervoşi cantitatea de virus este mică, iar în nervii periferici se găseşte în cantităţi foarte reduse. Virusul se găseşte şi în salivă, la sfârşitul perioadei de incubaţie şi persistă în tot cursul bolii. Laptele animalelor turbate, practic nu conţine virusul şi nu se cunosc cazuri de boală transmisă prin lapte. În urină, virusul se găseşte inconstant şi în cantitate mică. În general sunt considerate avirulente sau foarte slab virulente şi inconstant virulente: sângele; secreţiile genitale; materiile fecale; limfa; limfoganglionii; ţesutul muscular; lichidul cefalorahidian.Virusul rabic se conservă numai în organismul animalelor infectate, dintre care vulpile ocupă locul cel mai important. Alături de vulpi se pot enumera şi lupii, şacalii şi pisicile. Ca şi surse de infecţie pot servi, în anumite condiţii, cadavrele animalelor turbate. Contaminarea prin cadavre se poate produce în timpul necropsiei sau în timpul recoltării creierului de la cadavru. Obiectele murdărite cu saliva animalelor turbate pot servi ca surse de infecţie cu condiţia ca, după contaminare, ele să vină repede în contact cu o plagă recentă, virusul distrugându-se repede în mediul extern. În condiţii naturale, transmiterea virusului de la animal la animal sau la om se face, în imensa majoritate a cazurilor, pe cale directă, prin muşcătura animaleleor trubate.Prin muşcătură, animalele turbate inoculează în rănile respective virusul rabic din salivă. Muşcăturile animalelor turbate sunt cu atât mai periculoase cu cât sunt mai profunde şi în număr mai mare, deoarece se inoculează o cantitate mare de salivă. De asemenea, sunt mai periculoase cu căt sunt situate mai aproape de sistemul nervos central şi într-o regiune mai bogată în filete nervoase. De aceea, muşcăturile de lup sunt dintre cele mai periculoase, fiind profunde, multiple şi situate de obicei la extremitatea cefalică. Pe lângă muşcături, mai sunt şi zgârieturile pisicilor care sunt multiple şi profunde când lezionează un numar mai mare de filete nervoase. Ocazional, virusul se poate transmite şi prin intermediul animalelor de companie, cum sunt pisicile sau câinii, însă aceasta se întâmplă foarte rar datorită programelor de vaccinare eficiente. Animalele de companie care nu părăsesc niciodată apartamentul au un risc foarte mic de a fi expuse virusului care determină rabia. În situaţii şi mai rare, unele persoane se pot infecta fără a fi muşcate de un animal infestat, fie prin manipularea unui animal care e infestat, fie prin inhalarea virusului, mai ales în locuri în care acesta se găseşte în cantitate foarte mare (peşterile în care traiesc lilieci de exemplu).Turbarea se transmite, în general, prin muşcătură, virusul fiind inoculat prin saliva afectată a carnasierului bolnav. Totuşi, nu toate muşcăturile animalelor turbate sunt urmate de o infecţie. Babeş a făcut o statistică privitoare la mortalitatea persoanelor muşcate de animalele trubate, înainte de aplicarea tratamentului antirabic pasteurian, arată că, dintre persoanele muşcate la cap, erau în medie 88 %, dintre persoanele muşcate la mâini, procentul este de 67.25 %, cele muşcate la trunchi, 31.81 %, iar dintre cele muşcate la membrele inferioare, 21.21 %. Această variabilitate se datorează faptului că există o serie de cauze care pot împiedica realizarea infecţiei rabice: saliva animalelor care muşcă poate să nu fie virulentă în momentul muşcăturii, cantitatea de virus inoculat prin muşcătură ar putea să fie prea mică, în doză subrabigenă, mai ales când muşcătura nu se face direct prin îmbrăcăminte, prin posibilităţile defensive locale ale organismului, acţiunea virulicidă exercitată de umori şi ţesuturi, concurenţa virală a germenilor de asociaţie aflaţi în plăgi.Diagnosticul la animale este de asemenea dificil. Animalele care au un comportament ciudat pot fi infectate cu virusul rabic. Presupunerea că un animal este infectat se bazează pe: tipul animalului, unele animale au risc mai mare să fie infectate, cum ar fi: liliecii, sconcşii, ratonii, vulpile şi coioţii; comportamentul animalului, cum ar fi salivaţia excesivă sau comportament agresiv; riscul apariţiei bolii într-un areal geografic anumit; data ultimei vaccinări a animalului.Muşcătura provocată de un animal cu risc mic de a fi infectat cu rabie. Dacă un animal cu risc mic de a fi infectat cu virusul rabic, cum ar fi animalele de companie ca pisicile sau câinii, muşcă pe cineva, se impune capturarea acestuia de către autoritaţile special pregătite pentru a prinde animalele infestate cu rabie, menţinerea acestora în carantină şi urmărirea lor pentru aproximativ 10 zile şi dacă: animalul nu prezintă semne de boală în acest interval, se presupune ca nu a fost infestat în momentul muşcăturii şi că persoana muşcată nu necesită tratament; animalul dezvoltă semne de boală, atunci se va începe tratament preventiv. Animalul infestat va fi omorât (eutanasiat), iar ţesutul său cerebral va fi supus unor teste care să confirme existenţa bolii. Durează doar câteva ore pentru a se efectua aceste teste. Dacă rezultatul este negativ, se poate opri tratamentul prevenitv .Muşcătura provocată de un animal cu risc crescut de a fi infectat cu rabie. Dacă o persoană este muşcată de un animal cu risc mare de a fi infectat cu virusul rabic, trebuie contactată imediat autoritaea competentă. Animalul infestat va fi capturat de personalul special antrenat pentru aceasta. În funcţie de protocoalele urmate de departamentul respectiv, animalul poate fi observat sau eutanasiat. În cazul eutanasierii, ţesutul cerebral al animalului va fi supus testării pentru confirmarea diagnosticului. În tot acest timp, persoana muşcată va fi supusă tratamentului. Dacă testele sunt negative, tratamentul se opreşte. Dacă testele sunt pozitive, tratamentul se continuă. Uneori, animalul suspectat de rabie nu poate fi capturat. În acest caz, este indicată contactarea autorităţii competente, pentru a afla care specii de animale din zonă respectivă au un risc crescut de a fi infectate şi de a determina astfel dacă trebuie sau nu iniţiat un tratament .Infecţia cu virusul rabic poate fi suspicionată şi când nu este decelabilă o muşcătură de animal. Liliecii în special, dat fiind faptul că au dimensiuni reduse, pot provoca muşcături sau zgârieturi ce nu se observă uşor. Atunci când există persoane sau copii care au venit în contact direct cu un liliac sau acest animal este găsit în încăperi în care se află persoane care dorm sau care nu sunt conştiente trebuie contactat un medic, iar copiii trebuie învăţaţi să evite contactul cu liliecii sau alte animale sălbatice.Referitor la aceasta maladie, in semestrul 1- 2012, la nivelul judetului Bacau au fost diagnosticate cu rabie un numar de 5 vulpi, o pisica salbateca, un caine si un caprior, focarele fiind localizate la nivelul localitatilor Urechesti, Dofteana, Itesti, Rosiori, Lipova, Onesti, Fantanele, Rachitoasa. In toate focarele au fost aplicate masurile sanitare veterinare specifice combaterii acestei maladii.
Prevenire
Cel mai eficient (si obligatoriu prin lege) mod de prevenire a turbarii este vaccinarea anuala antirabica.
Daca animalul dumneavoastra a fost muscat de un animal suspect, urmati de urgenta procedura de mai jos:duceti imediat animalul la cea mai apropiata clinica veterinara si informati medicul asupra datei ultimei vaccinari (daca animalul nu a fost vaccinat, sunteti pasibil de amenda!);incercati contentia animalului care a muscat, fara a va pune insa in pericol; este indicat ca animalul suspect sa fie tinut sub observatie timp de 10 zile; daca in acest interval nu prezinta semnele clinice ale turbarii, muscatura nu prezinta un pericol sub acest aspect. Daca animalul suspect este eutanasiat, se vor trimite la laborator mostre de tesut, pentru analiza.Tratamentul constă în administrarea de anticorpi, care sunt injectaţi jumătate în rană şi cealaltă jumătate în muşchii din jur. De asemenea, veţi primi un vaccin, sub formă a 5 injecţii. Primă injecţie se administrează o dată cu anticorpii, iar celelalte, la 3, 7, 14 şi 28 de zile după primă injecţie.Rabia este aproape întotdeauna fatală. Moartea, datorată insuficientei respiratorii şi cardiace, precum şi paraliziei, survin, de regulă, la 7-25 zile după apariţia simptomelor. Muşcăturile grave la faţă, la cap, la gât sau la mâini trebuie considerate având un risc ridicat.Rabia netratată începe cu durere, urmată de furnicături la locul unde aţi fost muşcat de un animal. Veţi deveni foarte sensibil la schimbările de temperatură şi la curenţii de aer, şi veţi avea tendinţa de a va îneca ori de câte ori încercaţi să înghiţiţi lichide. Agitaţia, spasmele musculare, furia, excitabilitatea extremă şi salivatia exagerată sunt şi ele prezente. În cele din urmă, apar convulsiile şi paralizia.In cazul în care constată animale agitate care ar putea pune în pericol sănătatea publica, proprietarii de animale sunt rugati sa sune la telefoanele 0234/586233; 0234586372 – DSVSA Bacau.
