Fiica lui Al Bano şi a Rominei Power, Ylenia Carrisi, descoperită anul trecut într-o mănăstire din Arizona, după circa 17 ani de la dispariţia sa, refuză să se întoarcă acasă, informează stirileprotv.ro.
Ylenia Carrisi, una dintre fiicele cântăreţului Al Bano cu fosta lui soţie Romina Power, a fost descoperită în iunie 2011 într-o mănăstire din Statele Unite ale Americii. Recent, autorităţile din New Orleans au confirmat că femeia descoperită anul trecut este Ylenia Carrisi, precizând însă că aceasta nu vrea să părăsească mănăstirea din Phoenix, Arizona, informează presa italiană. Ylenia Carrisi, fiica cea mare a lui Al Bano şi a Rominei Power, are acum 41 de ani. La începutul anilor ’90 ea a renunţat la colegiul din Londra pentru a călători în jurul lumii. A început călătoria în America de Sud, iar după câteva luni a ajuns în New Orleans, unde i s-a pierdut urma. În ianuarie 1994, când a fost văzută pentru ultima dată, Ylenia Carrisi avea 23 de ani.După îndelungi căutări care nu au dus la niciun rezultat, s-a crezut iniţial că tânăra s-a sinucis. O altă ipoteză a fost aceea că fata a fost răpită de traficanţi de droguri.În anul 2009, când Al Bano a vizitat România, acceptând să fie ambasadorul Bucureştiului, a vorbit despre durerea unui părinte care-şi pierde copilul. Albano Carrissi, cântăreţ de muzică uşoară, şi soţia lui, cântreaţa Romina Power, cunoscuţi pentru melodii precum „Felicita” şi „Tu Soltanto Tu”, s-au căsătorit în 26 iulie 1970 şi au divorţat după 29 de ani de căsnicie, precizând că dispariţia fetei lor i-a înstrăinat.