Premierul român Victor Ponta şi-a exprimat miercuri, la Bruxelles, convingerea că raportul Comisiei Europene din cadrul MCV, pe care executivul Uniunii Europene îl va prezenta în a doua jumătate a acestei luni, va fi unul corect.”Mă voi întâlni mâine cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi aş fi bucuros dacă CE este de acord să verifice toate acuzaţiile făcute de PDL contra Guvernului şi Parlamentului, pentru că sunt deplin convins că raportul Comisiei va fi unul corect, va include fapte, nu numai acuzaţii. (…) Noi suntem deschişi la critici. Tot ceea ce cerem este să avem o analiză a Comisiei şi un tratament corect”, a spus Ponta. Şeful executivului român a făcut astfel referire la aprecierile cancelarului german Angela Merkel legate de situaţia din România, aprecieri care, în opinia sa, au fost făcute numai pe baza declaraţiilor unei părţi, cele ale ”preşedintelui suspendat”. Executivul UE va adopta în a doua jumătate a acestei luni rapoartele privind reforma justiţiei în România şi Bulgaria, elaborate în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV). Aceste rapoarte sunt elaborate de către Secretariatul General al Comisiei Europene, condus de secretarul general Catherine Day. În cadrul MCV, introdus la aderarea României şi a Bulgariei la UE în ianuarie 2007, Comisia Europeană adoptă în fiecare an câte două rapoarte privind progresele în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în cele două ţări. Raportul CE din luna februarie are un caracter pur tehnic, iar cel din iulie conţine şi aprecieri politice. Raportul CE din această lună va fi unul cuprinzător, care va include o analiză detaliată a rezultatelor obţinute de România şi Bulgaria în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în cei cinci ani trecuţi de la intrarea celor două ţări în Uniunea Europeană.