Bacau: Doi barbati din Comanesti sunt cercetaţi pentru înşelăciune

Secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată de către Ionuţ J., de 34 de ani, din Bacău, administrator la o societate de amanet din municipiul Bacău, despre faptul că la ghişeu s-au prezentat două persoane care doresc să amaneteze o braţară din aur, ce pare a fi contrafăcută. La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică care a identificat cele două persoane stabilind că se numesc Dan C., de 45 de ani şi Mihai G., de 25 de ani, ambii din Comăneşti. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că cei doi s-au prezentat la ghişeul societăţii dorind să amaneteze o brăţară din aur, de aproximativ 21 de grame, însă la o atentă verificare, personalul de serviciu a constatat că obiectul respectiv, confecţionat din aur, este umplut cu un metal de o calitate inferioară, fapt ce conducea la creşterea greutăţii obiectului.  Totodată s-a mai stabilit că Dan C. şi Mihai G., împreună cu Florina C., de 31 de ani, din Comăneşti, procedând în acelaşi mod, au amanetat şi la o altă societate din Bacău trei obiecte,  primind în schimb suma de 7.700 de lei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, iar cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. Pentru a nu cădea victimă a infracţiunii de înşelăciune, poliţiştii le recomandă lucrătorilor de la casele de amanet să verifice cu atenţie obiectul prezentat pentru amanetare. Dacă se constată o diferenţă prea mare între greutatea obiectului şi greutatea aproximativă pe care ar fi trebuit să o aibă acesta, să anunţe imediat cea mai apropiată unitate de poliţie.

Adauga un comentariu

*