În timp ce Francisc F., de 49 de ani, din comuna Brusturoasa, conducea un autoturism pe D.N.2 G, in comuna Scorţeni, pe fondul oboselii, a aţipit la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare,a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stalp din lemn. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a celor două pasagere din autoturism, care au fost transportate la Spitalul Moineşti pentru îngrijiri medicale, fiind necesară internarea lor. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.