Campania “ VOTEZĂ LEGAL-MITA ŞI VOTUL ILEGAL ÎNSEMNĂ ÎNCHISOARE!”

Ministerului Administraţiei şi Internelor derulează în perioada 16- 29 iulie, la nivel naţional, o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor demarată sub genericul “ VOTEZĂ LEGAL! MITA ŞI VOTUL ILEGAL ÎNSEMNĂ ÎNCHISOARE”. Obiectivele acestei campanii sunt informarea cetăţenilor asupra sancţiunilor legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei electorale şi conştientizarea acestora pentru asigurarea unui proces electoral legal. În judeţul Bacău, în cadrul acţiunilor campaniei, lucrătorii din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor vor distribui aproximativ 2700 de afişe şi 14.000 de pliante. Agenții de poliție rutieră au înmânat aproximativ 700 de  pliante cu recomandări preventive realizate pentru promovarea campaniei “ VOTEZĂ LEGAL! MITA ŞI VOTUL ILEGAL ÎNSEMNĂ ÎNCHISOARE”,  participanților la traficul rutier din municipiul Bacău. Pliantele vor fi distribuite cu preponderenţă în mediul rural şi în locurile cu valori de trafic ridicat iar afişele vor fi postate  în locuri accesibile, cu grad ridicat de vizibilitate din partea publicului larg, inclusiv în secțiile de votare (în ziua votului).             Totodată, în scopul promovării campaniei de informare, Direcţia Informare şi Relaţii Publice a realizat, pe lângă materialele tipărite, un spot tv şi un spot radio, care conţin mesajul campaniei şi informaţii referitoare la sancţiunile prevăzute de legislaţia electorală. Cu sprijinul mass-media aceste spoturi vor fi difuzate la posturile locale de televiziune şi radio pentru o mai bună şi eficientă informare a cetăţenilor. Mesajele şi materiale realizate pe toată durata campaniei vor putea fi vizionate pe web-site-ul www.votlegal.mai.gov.ro, portal care include şi un flux de ştiri actualizat în mod dinamic (cu informaţii, foto şi fişiere audio-video).Amintim cetăţenilor, tentaţi să voteze de mai multe ori, faptul că potrivit art. 43 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 60 de zile de la data referendumului, Biroul Electoral Central va înainta copiile listelor electorale permanente, respectiv tabelele electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare Autoritãţii Electorale Permanente, care le va verifica în vederea depistãrii eventualelor voturi multiple.În situaţia în care Autoritatea Electoralã Permanentã va constata existenţa unor persoane care şi-au exercitat votul de mai multe ori, va sesiza organele abilitate în vederea luării măsurilor legale.Astfel, potrivit art. 54 din Legea 3/2000  promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.Aceeaşi pedeapsă se aplică şi persoanei care votează fără drept de vot ori alegătorului care voteză de mai multe ori în ziua referendumului, iar tentativa se pedepseşte.

SESIZEAZĂ ÎNCĂLCAREA LEGII! SUNĂ LA 112

Adauga un comentariu

*