Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că spera ca adversarii săi politici să aibă limite care să nu fie depăşite, spunând că Vasile Blaga i-a atacat familia şi că atât acesta, cât şi Mihai Răzvan Ungureanu au ajuns să vorbească precum Traian Băsescu, „ca un golan, un derbedeu”. Victor Ponta a spus, într-o conferinţă de presă, că limita în ceea ce priveşte atacurile politice a fost depăşită de Vasile Blaga, dar şi de Mihai Răzvan Ungureanu, „cel frumos şi elegant”, care a ajuns să vorbească precum Traian Băsescu, ca „un golan, un derbedeu”, transmite Mediafax.”Eu speram că există o limită în ceea ce priveşte atacurile politice şi că acea limită nu va fi depăşită. Am văzut astăzi la un miting cum Vasile Blaga a ajuns să îmi atace familia, să vorbească despre soţia, despre copiii mei. Înseamnă foarte clar că cei care stau prea aproape de Traian Băsescu devin ca Traian Băsescu şi este un semn îngrozitor. Uitaţi-vă la Mihai Răzvan Ungureanu cel frumos, elegant, vorbeşte exact ca Băsescu, ca un golan, ca un derbedeu. E foarte clar că cine stă lângă Băsescu ajunge ca Băsescu. Sursa răului este Traian Băsescu şi cât timp nu scoatem sursa răului şi alţi oameni se vor comporta exact ca Băsescu”, a declarat premierul.Ponta a spus că nu s-a gândit că Blaga îl va jigni deoarece este prieten bun cu ginerele acestuia şi chiar a fost la nunta fiicei sale.