Victor Ponta: Crin Antonescu nu vrea să stea la Cotroceni ca preşedinte interimar

Premierul Victor Ponta a declarat luni, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, că preşedintele interimar Crin Antonescu – la fel ca şi majoritatea liderilor USL – îşi doreşte alegeri prezidenţiale. Victor Ponta a adăugat că în situaţia în care judecătorii Curţii Constituţionale vor decide în cursul zilei de marţi să valideze referendumul vor putea fi organizate, ‘în mod legal şi constituţional’, alegeri prezidenţiale anticipate, la aceeaşi dată cu alegerile parlamentare. ‘Domnul Antonescu, din câte ştiu, nu vrea să mai stea la Cotroceni ca preşedinte interimar. (…) Şi eu şi toţi cei din USL vrem să avem alegeri prezidenţiale la care domnul Antonescu să candideze şi cred că nimic nu ar fi mai bine pentru România ca, în luna decembrie sau la sfârşitul lunii noiembrie, oamenii prin votul lor să decidă pentru următorii cinci ani şi pe cine vor să aibă ca preşedinte şi pe cine vor să aibă la guvernare. Toate sondajele din acest moment, nu ştiu dacă se vor confirma sau nu, susţin că Guvernul USL va rămâne în continuare. Pentru România un Guvern susţinut de o majoritate clară a cetăţenilor, care are un preşedinte infirmat de majoritatea cetăţenilor, înseamnă un blocaj’, a susţinut premierul. El a precizat că USL va depune mai multe plângeri penale împotriva liderilor PDL. ‘Vom depune asemenea plângeri împotriva PDL-ului pentru ca toţi românii şi partenerii noştri europeni să vadă dacă în cazul unor plângeri nu ale PDL-ului, ci împotriva PDL-ului reacţia Parchetului este identică. Dacă şi atunci se vor mobiliza zeci, sute de procurori care să îi întrebe pe oameni dacă li s-a luat cartea de identitate, dacă au fost împiedicaţi (să voteze – n.r.) e în regulă, înseamnă că Parchetul şi procurorii sunt răi cu toată lumea şi cu USL şi cu PDL. Dacă nu se va întâmpla aşa, atunci, categoric, îngrijorarea noastră că acolo există şi o opţiune politică, ceea ce e împotriva statului de drept’, a subliniat premierul.

Adauga un comentariu

*