Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că, deşi acţiunea de compromitere a Monei Pivniceru, propusă pentru portofoliul Justiţiei, a început, nu va face nicio altă nominalizare pentru această funcţie.”Voi continua să o propun pe doamna Pivniceru ca ministru al Justiţiei, nu voi face nicio altă nominalizare. (…) Domnul Băsescu şi-a propus să nu ajungă cumva Ponta prim-ministru. E, uite că a ajuns. La fel, acum cred că stă în garajul domniei sale devenit faimos şi zice să nu ajungă doamna Pivinceru ministru. O să ajungă ministrul Justiţiei. Sunt convins de lucrul ăsta. Acţiunea de compromitere a doamnei Pivniceru a început, dar nu văd să aibă foarte mare succes”, a susţinut Ponta, la Antena 3. El s-a arătat dezamăgit de faptul că membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu au reuşit să se reunească în cvorum pentru a lua act de demisia Monei Pivniceru şi a afirmat că va merge din nou „disciplinat” joi dimineaţă, la ora 9,00, la CSM. „O să merg la CSM până fac cvorum”, a adăugat premierul. Ponta a relatat că în cadrul şedinţei CSM de miercuri dimineaţa s-au încercat şi alte soluţii pentru ca instituţia să ia act de demisia Monei Pivniceru, dar ele au fost respinse de o parte din membri. „Mai mulţi membri ai CSM au spus: ‘Hai să sunăm pe unul din cei care nu poate să ajungă fizic aici să ia la cunoştinţă de faptul că doamna Pivniceru şi-a dat demisia’. În acel moment aripa anti-Pivniceru din CSM ai ieşit la suprafaţă: ‘Nu se poate, cum să întrebăm la telefon?’ Păi aţi mai întrebat de zece ori. De exemplu, procurorul Sânpetru (…) şi-a dat demisia. Prin telefon, membrii CSM au luat act de demisia sa. Acum nu se mai putea”, a adăugat Victor Ponta.