Traversarea neregulamentară face victime

In timp ce Margareta I., de 48 de ani, din Onești, s-a angajat în traversraea străzii prin loc nepermis, a fost surprinsă și accidentată de un autoturism condus în Onești, pe podul care traversează râul Cașin, de Ion B., de 58 de ani, din localitate. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a Margaretei I., care a fost  transportată la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale fără a necesita internare.  Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative. S-a întocmit dosar penal.

Pe fondul traversării neregulamentare, o minoră de 9 ani, din comuna Traian, a fost surprinsă și accidentată de un autoturism condus pe DN 2F, de Iosif F., de 59 de ani, din comuna Traian. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorei, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău unde a rămas internată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ și i-au fost recoltare probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Un alt minor de 6 ani, din Bacău, care nefiind supravegheat, s-a angajat în taversarea străzii prin loc nepermis și a fost accidentat de o autoutilitară condusă pe strada Bucegi de Dorin N., de 41 de ani, din Bacău.  În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a minorului care a fost transportat la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internare. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

RECOMANDĂRI PREVENTIVE 

Pentru prevenirea implicării copiilor în accidentele rutiere, Poliţia recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici  să circule numai pe trotuare;  să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje;  să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice; să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.

Adauga un comentariu

*