Undeva în faţa unui garaj al patriei, Curtea Constituţională a resuscitat hoitul politic localizat de CTP-ist, prin respiraţie gură la gură. Resuscitarea a reuşit dar duhoarea hoitului aflat în stare de putrefacţie a rămas în ograda celor şase scheleţi de la Curte. În curând vom vedea o momâie plimbându-se prin Palatul Cotroceni. Statuia de ceară a lui Băşescu aşezată în palat va aduce mii de mulţumiri Curţii Constituţionale care i-a mai dat o nouă viată precum şi celor care au stat acasă şi n-au votat. Va încerca să le vorbescă românilor cum va coabita pe viitor cu autorii loviturii de stat. Nu-i stă lui în caracter dar aşa i-a lăsat cu limbă de moarte Philip Gordon la plecare. Cine se va mai uita în gura unei statui de ceară, poate doar Gitenstein şi americanii lui cu interese în Carpaţi. Mai de grabă se vor uita la Bendeac pentru că Momâie pare mai serios decât Băşescu. Am atenţionat în mai multe rânduri că acest partid cameleon este o organizaţie ocultă sprijinită de minoritari gen neulanderi, fidelmani, gitensteini, cu interese economice în acest spaţiu Carpato-Dunărean, având structuri informative preluate de la fosta securitate pe plan local, iar pe plan naţional preluate prin fuziunea cu partidul lui Astalosh Măgureanu, partiduleţul format din foştii securişti din SRI. Această organizaţie ocultă a împins în faţă elemente corupte gen Băşescu pentru care s-au făcut eforturi financiare imense de al menţine în vârful statului, contrar voinţei populare cu scopul de lua dicizii direct ignorând un prim ministru . Este suficient exemplu cu implicaţii economice în cazul contractului cu băieţii deştepţi şi demiterea prin diferite maşinaţiuni a miniştrilor economiei, telecomunicaţiilor, şi apărării. Este clar pentru toată lumea şi şerviciile secrete ale instituţiilor cu greutate în statul Român, că alegerile din 2004, şi 2009 au fost fraudate de către cei care au avut aceste structuri şi care au dat situaţia economică dezastruasă de până în mai 2012, şi care au îndatorat ţara punând-o pe butuci. Că s-a putut face şi nu s-a vrut, o demonstrează acum noua guvernare cu măsurile luate în economie şi chiar sociale în sprijinul populaţiei în numai trei luni de zile grele, încărcate de alegerile locale şi referendum, situaţie grea care nu înseamnă puţin. Regimul securistic băşist a împânzit toate structurile statului cu reţelele sale şi în aceste momente si-a arătat capacitatea de reacţie fiind nevoit pe alocuri să-şi desconspire o parte din reţea care trebuia să iasă la suprafaţă, cum s-a întâmplat la procuratură şi justiţie precum şi la Curtea Constituţională. Este clar şi la vedere pentru toată lumea că statul român este căpuşat cu celule securistice informative şi operative ce le găsim în toate instituţiile sale. Reformarea statului român se va impune obligatoriu pentru cei care guvernează în condiţiile câştigării alegerilor, începând cu desconspirarea reţelelor securistice preluate de după anul 1991 de Petre Neulander în partidul cameleon, perfecţionate şi instituţionalizate apoi de Băşescu, partid fără doctrină, fără familie, trecând ca şi fetele cu fusta scurtă de pe un trotuar pe celălalt. Se va impune curăţirea tuturor instituţiilor statului de elementele securistice provenite şi pregătite de fosta securitate să desfăşoare poliţie politică. Cine nu va ţine seama de aceste aspecte chiar dacă vor câştiga alegerile, nu vor fi niciodată la putere. Col.(r) Nour Constantin