După 10 septembrie, copiii şi profesorii vor afla împreună, la şcoală, dacă introducerea clasei pregătitoare în ciclul primar este un succes, un fiasco sau doar o nouă măsură grăbită, la care s-ar putea renunţa anul viitor.
Clasa pregătitoare, „trecerea firească de la joacă la învăţare”
Fostul ministru al educaţiei Daniel Funeriu, în mandatul căruia a fost aprobată Legea educaţiei, a explicat că măsura este necesară „întrucât România are cea mai bătrână populaţie şcolară la debutul învăţământului obligatoriu din Europa”, iar prin introducerea acestei clase pregătitoare se urmăreşte „trecerea firească de la joacă la învăţare”. Prima consecinţă bună – peste 20.000 de copii care, pe vechea legislaţie, nu ar fi fost cuprinşi în nici o formă de învăţământ se vor regăsi printre cei care merg la clasa pregătitoare în 2012, întrucât aceasta devine obligatorie.
Cancelarii şi laboratoare transformate în săli de clasă
Ministerul Educaţiei a centralizat datele înscrierilor pentru anul şcolar 2012-2013, anunţând 127.665 de copii în clasa pregătitoare şi 171.885 în clasa I, numere aproape egale cu cele ale preşcolarilor recenzaţi. Aşadar, sunt copii pentru clasa pregătitoare, şi nu puţini, dar există şi spaţii în care să înveţe aceştia? Şcolile au avut astfel nevoie de spaţii suplimentare unde să îşi organizeze noile clase, unii directori fiind practic obligaţi să renunţe la cancelarii sau la unele laboratoare – de fizică, biologie sau chimie.Actuala conducere a Ministerului Educaţiei afirmă că introducerea clasei 0 a fost insuficient pregătită. „Fosta conducere a ministerului nu a făcut un studiu de impact înaintea înfiinţării clasei pregătitoare, motiv pentru care nu se poate spune dacă va fi sau nu o reuşită. Nu a existat un studiu de impact, nimeni nu s-a gândit cum se va rezolva acest lucru, dacă va fi o reuşită sau nu, chiar nu i-a interesat, pentru că, dacă i-ar fi interesat, nu am fi discutat acest subiect. Vor fi şcoli unde spaţiul nu există, dar pe copil trebuia să-l înscrii dacă era în circumscripţie, chiar dacă nu aveam spaţiu trebuia înscris, şi se va învăţa, probabil, în trei schimburi”, spune secretarul de stat Stelian Fedorca.În acelaşi timp, actualul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat că introducerea clasei pregătitoare în ciclul primar, din toamnă, „este o idee năstruşnică, forţată şi nefinanţată”, care în şcolile cu clase I-XII, va aduce la un loc copii de 6 ani şi tineri de 18, motiv pentru care, după primul semestru, va fi făcută o evaluare.
Pregătire specială pentru a putea prelua „clasa 0”
O altă problemă legată de clasa 0 este reprezentată de personalul didactic necesar. Instruirea cadrelor didactice pentru clasa pregătitoare a început luni, 27 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor.În acest interval însă, trebuie pregătite 8.000 de cadre didactice, deoarece, chiar şi în ca-zul profesorilor cu zeci de ani de experienţă, este nevoie de o pregătire specială pentru a putea prelua clasa 0. „Trăgând linie, majoritatea pregătirilor necesare pentru clasa 0 ar urma să se încheie, teoretic, cu o zi, două înainte de începerea noului an şcolar. Apoi, după 10 septembrie, copiii şi profesorii vor afla împreună, la şcoală, dacă introducerea clasei pregătitoare în ciclul primar este un succes, un fiasco sau doar o nouă măsură grăbită, la care s-ar putea renunţa anul viitor”, concluzionează analiza Mediafax.