Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Comănești l-a depistat pe Gabriel V., de 34 de ani, din Bacău, care conducea pe DN2, în localitatea Ardeoani, o autospecializată basculantă cu care transporta cantitatea de 10 m.c. rumeguș. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificării documentelor polițiștii au stabilit că autovehiculul nu posedă licență de transport, iar conducătorul auto nu posedă atestat profesional. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului transportului public. Totodată față de conducătorul auto s-a luat măsura reținerii permisului de conducere și a fost sanționat contravențional pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002.