Ce schimbări aduce noul an şcolar! Ce presupune Bacalaureatul tehnic şi Evaluarea din clasa a II-a

Ministrul Educaţiei a venit la Parlament cu primele clarificări legate de examenul de Bacalaureat şi clasa pregătitoare. De anul viitor cine nu doreşte studii universitare va putea da bacalaureatul tehnic. Un examen care îi va aduce o diplomă cu care poate să se angajeze. Când vine vorba de clasa pregătitoare, lucrurile nu mai sunt atât de clare. Conform legii Educaţiei, clasa pregătitoare va exista şi anul viitor pentru că face parte din învăţătământul obligatoriu. Însă, nu se ştie dacă de anul viitor clasa zero va fi organizată tot în şcoli sau va fi mutată în grădiniţe. Dacă va fi mutată în grădiniţe, atunci cele 26 de milioane de lei, bani cheltuiţi doar pe mobilier, vor fi o investiţie pierdută. Desigur, patronii firmelor care au realizat aceste bănci nu vor avea de ce să se plângă. La sfârşitul primului semestru, ministrul Educaţiei va da verdictul, după ce clasa zero va fi evaluată.Dar până atunci, Ministerul se ocupă cu alte evaluări. Mai exact, ale copiilor de clasa a II-a. Ei vor da două teste: la citire şi scriere şi la matematică.Copiii care intră anul acesta în clasa a II-a vor trece printr-o testare în premieră. Ministerul Educaţiei vrea sa vadă cât de bine scriu, citesc şi calculează.E clar că unii copii vor avea probleme la testul de citire, dacă nu exersează până la evaluare. Nu miră pe nimeni. Ultima evaluare la nivel internaţional a arătat că nici măcar elevii de clasa a 8-a nu ştiu să citească prea bine. Iar dacă reuşesc să o facă, nu prea înţeleg ce au citit.Ca să nu mai ajungă la rezultate atât de ruşinoase, Ministerul introduce acum o testare de 50 de minute la clasa a II-a. Un examen care trebuie dat în timpul orelor de curs. Mai exact, în zilele de 14 şi 15 mai 2013.Vestea bună este că elevii nu vor primi note care să fie trecute în catalog. Ei vor primi calificative.Exact cum vor arăta aceste teste, vom afla peste două luni, când Ministerul va publica pe internet modelele de subiecte.

Adauga un comentariu

*