Corlăţean: Ambasadele României nu pot funcţiona cu două canale distincte de legătură. Declaraţia lui Băsescu, politică şi de uz intern

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat că ambasadele României nu pot funcţiona cu două canale distincte de legătură, adăugând că nu cunoaşte prerogativele prin care STS ar putea instala sistemul de legătură menţionat marţi de preşedintele Traian Băsescu. „Nu cunosc să existe astfel de prerogative care să permită două sisteme de legătură. Până una alta, MAE şi în consecinţă şi ambasadele şi personalul diplomatic şi ambasadorii sunt instituţie guvernamentală, funcţionează în cadrul Guvernului, sunt pe baza unui buget aprobat. Nu cunosc să fie un buget aprobat şi aprobat de cine pentru a înfiinţa şi a investi pentru crearea, apropo de partea tehnică şi bugetară”, a declarat Corlăţean, la sediul MAE, după întrevederea cu secretarul general al OSCE, Lamberto Zannier, întrebat de presă dacă există posibilitatea practică prin care STS să instaleze linia de comunicaţii respectivă, scrie Mediafax.De asemenea, Corlăţean a subliniat că nu se poate discuta instituţional cu ambasadorii României prin două canale distincte de legătură.”Nu putem discuta cu două canale distincte de legătură. Ministerul acesta funcţionează instituţional corect şi în interesul statului român. Acest lucru ar însemna două canale separate de instrucţiuni, de necoordonare ale poziţiilor româneşti şi ar fi nu doar un semnal politic foarte prost în exterior, dar produce prejudicii interesului României ca să fie o singură voce în politica externă”, a spus Corlăţean.Totodată, el a menţionat că ia declaraţia preşedintelui Traian Băsescu în acest sens ca pe o declaraţie politică de uz intern.”Cred cu raţionalitate să depăşim acest moment pe care eu îl percep mai mult ca pe o declaraţie politică de uz intern”, a spus Corlăţean.Şeful diplomaţiei a declarat şi la plecarea ambasadorilor de la reuniunea de marţi de la Palatul Cotroceni că el nu este de acord cu ideea preşedintelui Băsescu de instalare la Cotroceni a unei linii de comunicaţie directă cu ambasadele României.Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat marţi, la întâlnirea cu corpul diplomatic românesc, speranţa că în curând va avea la Cotroceni un sistem de comunicare directă cu ambasadele României, pentru a evita situaţii care s-au petrecut în trecut, când mesajele sale nu au fost transmise şi s-a arătat încrezător că în mandatul lui Corlăţean nu se va întâmpla aşa.

Adauga un comentariu

*