In timp ce Constantin M., de 34 de ani, din comuna Măgura, conducea o motocicletă pe strada Atelierelor, din municipiul Moineşti, a încercat să evite un câine care a pătruns pe partea carosabilă, pe direcţia sa de mers, a frânat brusc, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a motociclitului care a fost transportat la Spitalul Moineşti pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea. Conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ și i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal.