Vedeta pop columbiană Shakira a fost chemată în instanţă de fostul său prieten, argentinianul Antonio de la Rua, care solicită să primească despăgubiri după despărţirea lor, conform unui comunicat dat publicităţii, luni, la Bogota, de către avocatul său, transmite AFP. „Există o plângere înaintată în iulie 2012 de către Antonio de la Rua care doreşte să obţină îngheţarea activelor substanţiale deţinute în bănci” de către solistă, a precizat Ezequiel Camerini, adăugând că această solicitare a fost respinsă de instanţă, chiar dacă procesul continuă pe fond. Fiul fostului preşedinte argentinian Fernando de la Rua, fostul prieten al Shakirei solicită despăgubiri de 250 de milioane de dolari, invocând contractele pierdute după desfiinţarea societăţii comerciale pe care o avea alături de Shakira. De cealaltă parte, avocatul solistei asigură faptul că nu a existat nicio societate comună ce ar fi aparţinut cuplului ce s-a despărţit după o relaţie de 11 ani, în 2010. Shakira, 35 de ani, îşi împarte în prezent viaţa cu fotbalistul spaniol Gerard Piqué, alături de care ar fi însărcinată.