Buhuși: Barbat lovit de un moped in timp ce traversa neregulamentar

Constantin M., de 39 de ani, în timp ce conducea un moped pe strada Tineretului din Buhuși, l-a acroșat pe Gheorghe T., de 63 de ani, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis. Victima a fost transportată  la Spitalul Buhuși unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Atât conducătorul mopedului cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat valorea de  0.18 mg/l alcool pur in aerul expirat pentru Constantin M., și 0.06 mg/l pentru Gheorghe T. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

ATENŢIE, PIETONI! 

Învăţaţi din greşelile altora şi feriţi-vă de probleme! Noi polițiștii venim în întâmpinarea dumneavoastră, stimaţi pietoni, adresându-vă câteva sfaturi legate de modul în care este recomandat şi prevăzut de lege să traversaţi partea carosabilă.             Astfel, în calitate de pietoni, sunteţi obligaţi să vă deplasaţi numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia dumneavoastră de mers. Când şi acostamentul lipseşte, sunteţi obligaţi să circulaţi cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, tot pe direcţia dumneavostră de mers.  Traversaţi drumul perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce v-aţi asigurat că o puteţi face în siguranţă. Pentru a fi observaţi la timp de către conducătorii auto, pe timp de noapte, când vă deplasaţi pe partea carosabilă a drumului care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie să aveţi aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent – reflectorizante sau să purtaţi o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri. După ce aţi coborât dintr-un mijloc de transport, nu traversaţi prin faţa sau prin spatele vehiculului şi nu vă angajaţi în traversare atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore. O asigurare temeinică în faţa trecerii pentru pietoni vă va menţine în siguranţă. Mai bine aşteptaţi ceva mai mult pe trotuar, decât să fiţi nevoiţi apoi să vă petreceţi timpul în spital. Cu siguranţă preţuiţi compania celor apropiaţi, aşa că faceţi totul pentru a sta lângă cei care vă aşteaptă acasă.

Adauga un comentariu

*