Liderului PNL Crin Antonescu i s-a cerut, miercuri seară, într-o emisiune tv, să precizeze ce calificative le-ar da anumitor oameni politici. Despre preşedintele Traian Băsescu a spus că este „şi mai epavă” după referendum, iar de la premierul Victor Ponta aşteaptă mai multă forţă, convingere. „Aşa de rău mi-a părut că a fost greşit înţeles cuvântul sau a fost înţeles ca o ocară. Îl repet, e cel din referendum. Revenit la Cotroceni sau nu, din punct de vedere politic, epavă. Astăzi, şi mai epavă. Un om care pierde atât de zdrobitor un vot, nu e nimic de ruşine în asta, s-a mai întâmplat şi la case mai mari. Dar unul care, după ce pierde în asemenea hal un vot, după ce 89 la sută dintre compatrioţii care se exprimă îi spun că nu îl mai vor, pus şi în situaţia de a se întoarce împotriva acestui vot, e o situaţie în care este un singur cuvânt care să îl califice, acesta”, a spus Antonescu într-o emisiune la România TV. Întrebat ce calificativ îi acordă prim-ministrului Victor Ponta, liderul liberal a precizat că aşteaptă „mai multă forţa” de la acesta. „Relaţia este aşa cum o ştiţi, o relaţie foarte bună. Neobişnuit de bună pentru doi oameni politici, chiar dacă am fi în acelaşi partid, cu atât mai mult cu cât suntem în partide diferite. (…) Aş vrea, sper, aştept, aş vrea mai multă forţă şi mai multă convingere că 7 milioane de voturi sunt întodeauna, din punct de vedere politic, mai devreme sau mai târziu, mai puternice decât un Parchet, un serviciu”, a mai spus liderul PNL.