Norica Nicolai a măturat pe jos cu Viviane Reding

Unul dintre cele mai virulente şi corecte discursuri a aparţinut eurodeputatei PNL Norica Nicolai. Liberala l-a luat direct la întrebări pe comisarul pentru justiţie, Vivane Reding, căruia i-a făcut mai multe reproşuri justificate.”Domnule preşedinte, doamnă Reding, eu n-am să consider dezbaterea de astăzi o dezbatere despre România, ci am să consider o dezbatere despre starea Uniunii şi democraţiei în UE. Despre asta este vorba, doamnă Reding. Este vorba de principiile şi valorile pe care dvs le-aţi reamintit, pe care românii, şi nu numai politicienii români, cetăţenii României le respectă şi aş dori să vă reamintesc una din obligaţiile fundamentale ale liderilor în UE şi ale cetăţenilor ei: aceea de a apăra democraţia, diversitatea culturală şi organizarea puterilor publice a statelor membre la nivel naţional. Aţi putea să-mi spuneţi, doamnă Reding, în mod concret, care sunt prevederile constituţionale pe care o procedură de suspendare prevăzută în Constituţia statului român au fost încălcate?”

Adauga un comentariu

*