Băcăuanii reclamă faptul că s-au retras din Liga a II-a din cauza neplăţii datoriei pe care Steaua o are în „cazul Baciu”
Reprezentanţii clubului FCM Bacău, conduşi de Dumitru Sechelariu, anunţă că au luat noi măsuri pentru a încerca să recupereze de la Steaua suma de 800.000 de euro plus TVA, în litigiul cu privire la fotbalistul Eugen Baciu. Printr-un comunicat oficial, aceştia cer public FRF să ia măsuri împotriva Stelei şi condamnă decizia forului din România de a abroga Regulamentul de Aplicare a Deciziilor TAS. „Este condamnabilă atitudinea dvs. de a încuraja revenirea fotbalului românesc în parametrii fostei cooperative […] Am formulat sesizări la organismele FIFA/UEFA în contexul în care influenţa şi «aroganţele» unui singur patron de echipă au dezactivat un întreg sistem regulamentar şi statutar de aplicare a hotărârilor”, se arată în respectivul comunicat. Mai mult, FCM Bacău cere FRF să aplice sancţiuni în cazul în care Steaua refuză în continuare să plătească, printre acestea fiind menţionate amendarea, depunctarea şi dezafilierea. Gigi Becali a declarat public că nu va plăti datoria către FCM Bacău. Patronul Stelei spune că nu recunoaşte decizia TAS şi că aceasta nu se poate aplica în România