Trei copii cu varste cuprinse intre 4 si 9 ani au fost preluati in regim de urgenta

Sambata, 15 septembrie, Centrul pentru Servicii de Interventie in Regim de Urgenta din cadul DGASPC Bacau a preluat in regim de urgenta trei copii minori din comuna Blagesti, sat Buda. Sesizarea a fost facuta in dimineata aceleiasi zile, de catre un membru al comunitatii. Micutii cu varste de patru, sapte si noua ani, se aflau intr-o situatie de risc imediat ca urmare a faptului ca tatal lor le-a injunghiat mama. Aceasta a fost internata in spital, agresorul a fost retinut de catre organele de cercetare abilitate, iar copiii au ramas fara supraveghere. Conflictul violent inregistrat in familia copiilor a avut ca urmare si deteriorarea grava a starii de sanatate a bunicii paterne, singura persoana care ar fi putut sa ingrjieasca minorii. Si aceasta a fost internata in spital, diagnosticul pus fiind de coma diabetica. “In astfel de cazuri ar fi trebuit sa se implice toti factorii de decizie de la nivel local. Din pacate insa, a devenit o practica sa nu se intervina la timp, toata lumea sa astepte sa vina Protectia Copilului. Cand ajungem acolo nu constatam altceva decat ca trebuie sa preluam copiii in regim de urgenta pentru ca munca de preventie nu s-a facut deloc. La ultima sesizare ni s-a comunicat ca referentul social este in concediu, are musafiri si nu se poate deplasa pe teren. Motivatii cum ar fi: nu avem benzina, nu avem masina, sunt la ordinea zilei. Daca se intampla sa fie nevoie de interventie in week-end sau dupa ora 16.00, este aproape inutil sa incerci macar sa te adresezi cuiva. Pentru ca menirea noastra este sa avem grija de copii, intervenim. Nu putem sa-i lasam intr-o situatie de risc si sa invocam nerespectarea legii de catre unele sau altele dintre autoritati. Aceste actiuni ale noastre au insa si consecinte si ne confruntam cu ele din ce in ce mai mult. De ce sa-si faca autoritatile locale treaba, asa cum prevede legea, nu mai mult, daca pot sa o faca cei de la Protectia Copilului? Daca am respecta legea, si nu am interveni, ar trebui sa raspunda autoritatile locale pentru ce fac sau nu fac. Dar cu ce pret? Al suferintei unor copii?”, Sorin Brasoveanu, director general DGASPC Bacau. Cei trei frati vor fi ocrotiti in sistemul de protectie cel putin pana la finalizarea anchetei sociale, moment in care se va cunoaste si punctul de vedere al mamei cu privire la forma de ocrotire de care beneficiaza copiii sai. Cazul va fi prezentat Tribunalului Bacau.

Adauga un comentariu

*