Poliţiştii au constatat o serie de deficienţe cu ocazia verificării, săptămâna trecută, a autovehiculelor destinate transportului şcolar, printre care şi faptul că în cazul a 77 de autovehicule inspecţia tehnică periodică era expirată, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). De asemenea, pentru 65 de autovehicule nu se deţinea asigurare de răspundere civilă auto obligatorie, iar 74 de conducători de autovehicule nu aveau certificatul de competenţă profesională. Deficienţele constatate au fost comunicate deţinătorilor de autovehicule, în vederea remedierii. Tot cu această ocazie, reprezentanţii poliţiei rutiere i-au instruit pe conducătorii de autovehicule cu privire la respectarea legislaţiei rutiere şi adoptarea unei conduite preventive în timpul deplasării pe drumurile publice. Pentru siguranţa elevilor în perioada 10-15 septembrie reprezentanţii poliţiei rutiere împreună cu cei ai Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi ai primăriilor au verificat autovehiculele destinate transportului şcolar. În acest sens, la sediul primăriilor sau unităţilor de învăţământ deţinătoare au fost controlate 1.979 de autovehicule din totalul de 2.238. Poliţiştii au verificat valabilitatea inspecţiei tehnice periodice, precum şi existenţa asigurării de răspundere civilă auto obligatorie.De asemenea, au fost verificaţi şi conducătorii auto dacă deţin certificat de competenţă profesională, categoria corespunzătoare a permisului de conducere şi valabilitatea acestuia. Activităţile de control vor continua pe tot parcursul anului şcolar