Gazdele care fac declaraţii mincinoase pot face închisoare: Se modifică legea luării în spaţiu

Potrivit unui proiect de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Administraţiei şi Internelor, găzduitorii vor trebui să declare câte persoane locuiesc efectiv la adresa unde intenţionează să mai ia în spaţiu o altă persoană. Cei care declară date nereale vor fi acuzaţi de fals în declaraţii şi pot ajunge chiar la închisoare.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a publicat pe pagina sa de internet un proiect de lege prin care modifica OUG nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, stabilindu-se reguli mai stricte pentru cei care vor să îşi stabilească domiciliul sau reşedinţa la o altă adresă.Potrivit noii legi modificate, la articolul 26 se prevede că cetăţenii români au dreptul să-şi stabilească sau să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul ori reşedinţa, în ţară sau străinătate, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege. Exercitarea acestui drept trebuie să se realizeze cu bună-credinţă, cu respectarea legilor care interesează ordinea publică şi a bunelor moravuri şi fără scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil. Restrângerea exerciţiului acestui drept se poate realiza de către instanţa de judecată, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, în scopul apărării securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.Pentru obţinerea vizei de reşedinţă solicitantul va fi nevoit să dea o declaraţie (care va reprezenta dovada intenţiei de stabilire a domiciliului/reşedinţei) consemnată în cererea pentru eliberarea actului de identitate, la care trebuie adăugat un document care să facă dovada adresei de domiciliu/de reşedinţă. Acest document poate fi, aşa cum stabilesc norme legale şi în prezent:a) un act încheiat în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ;b) o declaraţie scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a); c) declaraţia pe propria răspundere a solicitantului, însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil, faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată, pentru persoana fizică ce nu poate prezenta documentele prevăzute la lit. a) şi b); pentru minorii şi persoanele fizice puse sub interdicţie, declaraţia se dă şi se semnează de către părinţi sau de către reprezentanţii lor legali; d) documentul eliberat de primării, din care să rezulte că solicitantul sau, după caz, găzduitorul acestuia figurează înscris în Registrul Agricol.Proiectul de lege publicat de MAI modifică însă prevederile în ceea ce priveşte declaraţia găzduitorilor de primire în spaţiu. Conform noilor reguli, din acest document trebuie să rezulte consimţământul acestuia. Mai mult decât atât, declaraţia trebuie să conţină numărul de persoane care locuiesc efectiv la adresa respectivă.Declararea unor date nereale în acest document constituie, potrivit noilor reguli aflate încă în stadiul de proiect, fals în declaraţii şi poate fi pedepsită cu cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Tot cu o pedeapsă de până la 2 ani de închisoare este sancţionat şi găzduitorul care primeşte bani, bunuri ori alte foloase pentru a da declaraţia de primire în spaţiu.De asemenea, noile reguli obligă găzduitorul care şi-a exprimat consimţământul pentru primirea în spaţiu a unei persoane să anunţe organele de poliţie sau serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor dacă respectiva persoană pentru care s-a eliberat actul de identitate nu mai locuieşte efectiv la adresa imobilului respectiv, în termen de cel mult 30 de zile de la data luării la cunoştinţă a situaţiei de fapt.Nerespectarea acestei obligaţii poate fi pedepsită cu amendă cuprinsă între 200 şi 500 de lei.

Adauga un comentariu

*