O girafă evadată de la circ a terorizat oraşul italian Imola

O girafă evadată de la un circ din Imola, nordul Italiei, a provocat panică printre locuitorii oraşului, cunoscut pentru circuitul său automobilistic de Formula 1. Animalul înfricoşat a alergat ore întregi prin oraş, vineri, timp în care a avariat maşini şi i-a terorizat pe pietoni. În cele din urmă s-a reuşit tranchilizarea lui. Girafa nu a supravieţuit însă turbulentei evadări. La puţin timp după ce a fost capturată, a murit sub privirile medicilor veterinari. Stresul, panica şi reacţia la tranchilizant par să îi fi fost fatale animalului, scrie presa italiană.  Sfârşitul dramatic al girafei a declanşat reacţii aprinse la Imola, primarul Daniele Manca anunţând că vrea să obţină interzicerea circurilor în oraş. În Italia există de mai mulţi ani o controversă legată de spectacolele de circ cu animale exotice, directorii fiind acuzaţi de multe ori de abuz asupra acestora.

Adauga un comentariu

*