Inspectorii vamali din cadrul Birourilor Vamale de Frontieră Sculeni şi Albiţa, unităţi subordonate Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi poliţişti de frontieră, au reţinut în vederea confiscării 13. 000 bucăţi ţigarete de contrabandă. Autoritatea vamală română a aplicat o amendă contravenţională de 6.000 lei şi a întocmit un dosar penal.
La Biroul Vamal de Frontieră Albiţa echipa comună formată din inspectori vamali, lucrători vamali din cadrul Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi poliţişti de frontieră, au descoperit în bara din spate şi în compartimentul sistemului electric de deschidere a uşii din spate a remorcii a unui autocamion marca MAN, înmatriculat în România şi condus de un cetăţean român, 3.000 ţigarete ( 150 pachete) diferite mărci. Autoritatea vamală română a procedat la reţinerea în vederea confiscării a ţigărilor şi a aplicat o amendă de 6.000 de lei şoferului. Autocamionul a fost reţinut până la plata amenzii. Firma de transport a mai fost implicată în trafic de ţigări în luna iunie a anului 2010. În aceeaşi zi, la Biroul Vamal de Frontieră Sculeni echipa comună de control a descoperit în aripile unui VOLKSWAGEN SHARAN, înmatriculat în România, 10.000 ţigarete ( 500 pachete) marca WINSTON, ascunse în vederea sustragerii de la controlul vamal. Şoferul, cetăţean român, a fost sancţionat contravenţional în luna octombrie a anului 2011 tot pentru tentativa de introducere frauduloasă în ţară a ţigărilor de contrabandă. Conform prevederilor legale în vigoare, autoritatea vamală română a procedat la reţinerea în vederea confiscării a ţigărilor şi a predat cazul organelor competente în vederea derulării cercetării penale.