Europenii, încurajaţi să se pensioneze cât mai târziu

Populaţia Europei îmbătrâneşte rapid, ceea ce reprezintă o provocare, dar poate fi în acelaşi timp şi o şansă de a folosi competenţele şi abilităţile persoanelor în vârstă.

Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, consideră că, în abordarea provocărilor pe care le impune creşterea proporţiei persoanelor în vârstă, cheia o reprezintă „îmbătrânirea activă”, respectiv încurajarea persoanelor în vârstă să rămână active, lucrând mai mult şi ieşind mai târziu la pensie, prin angajamentul în munca voluntară după pensionare şi desfăşurarea unei vieţi sănătoase şi autonome. Potrivit unui studiu al Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, ratele de încadrare în muncă în rândul lucrătorilor în vârstă (55-64 ani) în UE-27 se situează în prezent sub 50%. Cu alte cuvinte, mai mult de jumătate dintre lucrătorii în vârstă renunţă la viaţa profesională înainte de vârsta de pensionare, din diverse motive.

Recunoaşterea abilităţilor versus discriminare

Prognozele pentru perioada 2010-2060 indică o creştere a numărului femeilor cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani pe piaţa muncii, la 20,9%, comparativ cu o majorare de 11,5% în rândul bărbaţilor. În acelaşi timp, un sondaj efectuat de Institutul de Statistică al UE arată că mulţi europeni se tem de faptul că, din cauza condiţiilor de la locul de muncă, nu vor putea continua să lucreze la o vârstă înaintată. Astfel, numai patru din zece persoane (42%) au declarat că ar fi capabile să presteze munca pe care o desfăşoară în prezent până la vârsta de 65 de ani sau peste, iar 17% apreciază că nu vor mai putea să desfăşoare actuala activitate şi după vârsta de 59 de ani. „Dacă dorim să îi încurajăm pe lucrători să rămână activi un timp mai îndelungat pe piaţa muncii, trebuie să combatem discriminarea care există împotriva lucrătorilor în vârstă: combaterea atitudinilor negative este ideea centrală a Anului European. În loc ca persoanele în vârstă să fie considerate o povară a populaţiei active, acestora trebuie să le fie recunoscute abilităţile, experienţa valoroasă pe care o deţin şi contribuţia pe care o pot aduce astfel la locul de muncă”, a subliniat Christa Sedlatschek, directorul Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă.

Adauga un comentariu

*