Competiția de mountain biking Zemeș și-a premiat câștigătorii

134 de concurenți au luat startul și s-au întrecut în prima ediție a competiție de mountain biking de la Zemeș. Peste 160 voluntari au participat la organizarea evenimentului. La finalul competiției, trupa Atelier împreună a susținut un concert pentru cei prezenți. 

Sâmbătă, 6 octombrie, Asociația Activ Moinești a organizat prima competiție de mountain biking din Zemeș (Bacău). Începând cu ora 8.00, bicicliști din toată țara, cu vârste cuprinse între 15 și 60 de ani, s-au strâns în fața primăriei din Zemeș pentru a se înscrie la concurs. Startul s-a dat la ora 10.00, când 134 de iubitori ai mixului dintre natură și ciclism au pornit pedalând într-o aventură de neuitat pe dealurile Zemeșului și ale Moineștiului. Competiția a presupus două trasee de deplasare: unul de 35 km (dificultate medie) la care s-au înscris 105 concurenți, iar celalalt de 65 km (dificultate medie sporită) la care au participat 29 de cicliști. Înscrierile au fost gratuite și s-au putut face atât online, pe pagina de facebook a Asociației Activ Moinești, cât și la fața locului. Câștigătorii s-au bucurat de premii constând în vouchere și produse. După festivitatea de premiere a fost organizată o tombola, iar câştigătorul a plecat acasă cu o bicicletă noua Ideal V-Track. Gazda evenimentului a fost Răzvan Popescu (Radio Zu) care i-a încurajat pe participanți pe tot parcursul competiției și le-a oferit celor prezenți informații despre concurs. La finalul competiției, cicliștii au avut parte de Pasta Party şi de un concert susținut de trupa Atelier. Una dintre surprizele competiției a fost Vulpe Alexandra, singura concurentă înscrisă la traseul de 65 de km, care a terminat cursa după 5 ore şi 52 de minute. De asemenea, cel mai bun timp din competiţie a fost obținut de Kelemen Arpad care a terminat traseul de 65 de km în numai 2 ore şi 59 de minute. Evenimentul a fost organizat prin implicarea a peste 160 de voluntari Petrom și Activ care au încercat prin acest demers să contribuie la promovarea localității și la dezvoltarea comunității din care fac parte.  “Ne-am implicat în proiectul celor de la Activ pentru că ne-am dorit ca cei pasionați de natura și ciclism să descopere peisajele frumoase pe care le are Zemeșul. Vrem să creăm o tradiție și să organizăm și în anii următori competiții sportive.“, a spus Dudău Costel, primar Zemeș.  Primarul Municipiului Moineşti , Viorel Ilie se declară foarte mulţumit de proiect: “Nu este prima oară când Primăria municipiului Moineşti susţine fără rezerve acţiunile Asociaţiei Activ. Încă de la înfiinţare noi şi ONG ACTIV ne-am implicat nu doar în activităţi care privesc municipiul Moineşti, ci am încercat să creăm un spaţiu comun cât mai multor comunităţi din jurul nostru. Credem că am reuşit cu acest proiect să demonstrăm că numai împreună putem realiza lucruri cu adevărat importante.” Mai multe informații despre competiție puteți găsi pe pagina de Facebook a Asociației Activ Moinești sau pe www.activmoinesti.ro. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Primăria Zemeș, Primăria Moinești și cu sprijinul Petrom. Asociația Activ Moinești este o organizație non-guvernamentală care promovează implicarea voluntară a oamenilor în viața comunității, creând un spațiu de dialog si dezbatere. Principalele proiecte derulate până în prezent sunt: organizarea de activitați sportive și pentru copii în cadrul “Zilelor Culturale ale Municipiului Moinești” în anii 2011 și 2012; “1 octombrie – Ziua Internațională a persoanelor de vârsta a 3-a”; “Fii și tu un Moș Crăciun” în parteneriat cu angajații voluntari ai OMV PETROM; activități de deszăpezire în 3 puncte din Moineşti în luna februarie 2012; susținerea și premierea elevilor interesați de siguranța școlii în parteneriat cu Poliția Moinești, acțiuni de ecologizare a orașului; „Competiția de ciclism Moinești – Zemeș – iulie 2012”.

 

Adauga un comentariu

*