O femeie din Georgia despre care se spune că ar fi fost decana de vârstă a omenirii, ajungând la vârsta neconfirmată de 132 de ani, a încetat din viaţă într-un satuc izolat din Georgia, conform unui material publicat de Daily Mail.
Antisa Khvichava, care ar fi fost contemporană cu Revoluţia Rusă, a trăit în localitatea de munte Sachino din Georgia, şi, conform documentelor de identitate ce datează din perioada URSS, s-a născut la 8 iulie 1880, însă această vârstă fabuloasă a fost contestată şi niciodată dovedită altfel decât prin aceste acte de identitate emise la mult timp după data la care pretindea că s-a născut. Femeia, care locuia alături de nepotul său în vârstă de 42 de ani, a ieşit la pensie în 1965, la vârsta de 85 de ani. Ea lucra ca culegătoare de ceai şi de porumb. Conform localnicilor, femeia ar fi avut 12 nepoţi, 18 strănepoţi şi 4 stră-strănepoţi, şi se pare că şi-a păstrat sănătatea perfectă pentru că în fiecare zi consuma puţină tărie fabricată local. Fiul său în vârstă de 72 de ani, Mihail, s-a născut, se pare, când mama sa avea 60 de ani. Antisa Khvichava ar mai fi avut doi copii dintr-o căsătorie anterioară, dar aceştia au murit în timpul foametei din cel de-al Doilea Război Mondial. Antisa Khvichava a supravieţuit căderii imperiului ţarist şi ridicării şi apoi prăbuşirii URSS. Oficialităţile din localitate, precum şi vecinii şi rudele sale susţin că era cel mai bătrân om din lume. Certificatul său de naştere s-a pierdut între atâtea războaie şi revoluţii prin care a trecut, dar femeia avea două acte de identitate din perioada sovietică în care apare aceaşi dată a naşterii: 8 iulie 1880. În absenţa unor documente vechi de 130 de ani care să-i ateste vârsta, acest caz va rămâne o simplă curiozitate publicată într-un ziar sau pe internet, conform lui Stephen Coles, expert în gerontologie de la University of California. Cea mai bătrână persoană din lume, recunoscută de Guiness Book, este franţuzoaica Jeanne Calment, care a trăit 122 de ani şi 164 de zile, încetând din viaţă în august 1997.