S-a descoperit de ce scârţâitul cretei pe tablă ne zgârâie pe creier

Cercetătorii au descoperit că la originea adversităţii noastre faţă de sunetele ascuţite, precum cel al cretei când scriem pe tablă, este Amygdala, o zona creierului în care se află centrul nervos asociat fricii şi emoţiilor. S-a descoperit că tendinţa noastră de a tresări când auzim sunetul rezultat în urma zgârierii unei suprafeţe, acesta având aceeaşi frecvenţă ca şi ţipetele sau plânsetele copiilor, poate fi generată de un vechi instinct de supravieţuire.  În timpul studiului au fost scanate creierele a 13 voluntari care au fost puşi să asculte mai multe sunete şi li s-a cerut apoi să le ierarhizeze în funcţie de cât de mult le-a plăcut fiecare dintre ele. Rezultatele au arătat că, cu cât sunetele erau percepute mai neplăcut, cu atât amygdala se aprindea mai mult. Aceste sunete activează cortexul auditiv, care procesează sunetele, ceea ce face ca zgomotul să fie perceput ca fiind foarte ascuţit. În urma acestei evaluări s-a stabilit că sunetul unui cuţit şi al unei furculiţe care zgârie o suprafaţă de sticlă este cel mai deranjant, urmat de zgomotul produs de cretă pe tablă, de cel al unei rigle pe o sticlă şi de unghiile care zgârie o tablă. Alte analize au arătat că aceste sunete ascuţite sunt cel mai uşor percepute de ureche, fiind plasate pe o frecvenţă la care auzul nostru este foarte sensibil şi ele ar putea trimite un semnal de pericol de la amygdală către cortexul auditiv.