Bacau: Motociclist, victima a neacordarii de prioritate

In timp ce Răzvan C., de 20 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe strada Crângului din Bacău, ajuns la intersecţia cu strada Ion Luca Caragiale, nu a respectat semnificaţia indicatorului “STOP”, a pătruns în intersecţie fără a acorda prioritate motocicletei condusă de Ionuţ T., de 26 de ani, din Bacău şi a intrat în coliziune cu aceasta. În urma producerii evenimentului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului care a fost transportat la Spitalului Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea lui. Conducătorii celor două autovehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest iar  rezultatele au fost negative şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*