Puţini dintre pelerinii care vin la Iaşi să se închine la moaştele Sfintei Parascheva ştiu că veşmintele sale poartă o broderie specială. Preoţii spun că moaştele sunt îmbrăcate după ritualuri bisericeşti, la care iau parte doar preoţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Însă şi mai puţini creştini ştiu că Sfânta Parascheva poarta şi un blestem, ce datează din 1641. Hainele Sfintei Cuvioase Parascheva se fac după un ritual special, în atelierele Arhiepiscopiei. Croitorii ţin post şi fac rugăciune înainte de a începe să le lucreze, spun preoţii de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Este pe o catifea albă şi florile sunt la fel în aceeaşi nuanţă cum este împodobit baldachinul Sfintei Parascheva.Veşmintele ocrotitoarei Moldovei sunt schimbate de cinci ori pe an şi sunt dăruite de Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Moldovei Teofan unor biserici care au hramul Sfintei Parascheva. Ritualul după care sunt schimbate veşmintele este unul sacru, la care participa doar câţiva preoţi ai Mitropoliei. Începe binecuvântarea care se dă de către eclestiar şi apoi acatistul Sf Parascheva rostindu-se şi toţi preoţii dau răspunsul: Bucură-te Sf. Parascheva mult folositoare şi în această vreme se schimbă veşmântul sfintei Parascheva. Preoţii spun că Sfânta Parascheva mai poartă nişte veşminte care nu se dau jos niciodată. Acestea au un sigiliu ce are înscris pe el blestemul domnitorului Vasile Lupu şi al Mitropolitului Varlaam, care sună astfel: „blestemat să fie cel care va împraştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”. Moaştele Sfintei Parascheva se află la Iaşi de 371 de ani şi au fost aduse de domnitorul Vasile Lupu. Iniţial, racla a fost aşezată în Biserica Trei Ierarhi, dar în 1888, după slujba de vecernie, a rămas aprinsă o lumânare care a declanşat un incendiu. Atunci, doar moaştele au rămas neatinse.