Pe fondul traversării neregulamentare şi prin loc nepermis, o minoră de 9 ani, din Oneşti, a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism condus pe strada Belvedere din Oneşti, de Ionuţ I., de 26 de ani, din comuna Caşin. În urma producerii evenimentului victima a fost transportată la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea ei. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.