In timp ce Ion V., de 61 de ani, din Bacău, conducea un autoturism pe strada Bucegi, din municipiul Bacău, având direcţia de deplasare către strada Tolstoi, a susrprins şi accidenatt un minor de 9 de ani, din Bacău, care s-a angajat în traversarea strazii regulamentar, pe marcaj pietonal. Minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii înfracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În timp ce Andrei C., de 26 de ani, din Oneşti, conducea un autoturism pe Bulevardul Oituz din Oneşti, a efectuat viraj stânga printre scuarurile ce separă sensurile de mers şi a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă din sens opus de Bogdan S., de 31 de ani, din Oneşti. În urma acidentului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului care a fost transportat la Spitalul Oneşti pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea. Conducătorii implicaţi în eveniment au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare coporală din culpă.