34 de goluri înscrise într-o seară cu adevărat nebună în Champions League. Şahtior-ul lui Mircea Lucescu s-a lovit de un ghinion teribil la Londra, unde a avut puterea să revină de fiecare dată când a fost condusă, însă a cedat dramatic, la ultima fază a meciului. Surprinde înfrângerea lui Barcelona la Glasgow, dar şi diferenţa enormă dintre Bayern şi Lille, în condiţiile în care nemţii nu au mai forţat în repriza secundă (a fost 5-0 la pauză pentru bavarezi).
Presiunea turcilor a crescut cu fiecare minut care a trecut, iar golul a venit inevitabil în poarta lui Felgueiras. Altintop a centrat perfect pentru Yilmaz (18), iar golgheterul turcilor a deschis scorul cu o lovitură superbă de cap. Imediat, Sergio s-a aşezat pentru prima dată pe banca de rezerve, dar s-a ridicat peste doar şapte minute. Mingea a ajuns atunci norocos la Sougou, dar senegelezul a trimis din şase metri în plasa laterală, în aplauzele suporterilor turcii. Terim a închis meciul, iar până la pauză numai Gabi Mureşan (40) i-a mai dat emoţii lui Muslera, cu un şut peste poartă de la 30 de metri. Clujenii au cerut penalty în prelungiri la o minge atinsă de Cris cu mâna, dar centralul a lăsat corect jocul să continue.
La pauză Sergio a mutat ofensiv – Bjelanovic în locul lui Godemeche – forţat şi de scorul de la Braga, acolo unde gazdele conduceau cu 1-0. Efectul s-a văzut imediat în joc. Bjelanovic (47), din numai patru metri, a trimis cu capul peste poartă iar peste trei minute Kapetanos a trimis peste buturi tot cu o lovitură de cap. Golul avea să vină inevitabil şi în poarta lui Muslera. Bastos i-a pasat ideal lui Sougou (53), iar acesta a egalat, după ce balonul a atins şi bara. Bucuria a fost de scurtă durată. Turcii au pus din nou piciorul pe acceleraţie şi după scenariul de la primul gol au punctat din nou. Altitop a centrat în forţă de pe dreapta, iar Yilmaz (61) a făcut 2-1, profitând de o defensivă visătoare a campioanei. CFR a forţat totul pe atac, dar fără izbândă. Tot turcii au marcat, prin acelaşi Yilmaz (74). Scor final 1-3 şi visele de primăvară europeană încep să se spulbere. Partida cu Braga e de totul sau nimic!
Grupa E:
Juventus Torino (Italia) – Nordsjaelland (Danemarca) 4-0 (Marchisio, min 6, Vidal, min 23, Giovinco, min 37, Quagliarella, min 75)
Chelsea (Anglia) – Şahtior Doneţk (Ucraina) 3-2 (Torres, min 6, Oscar, min 41, Moses, min 90+2/ Willian, min 9, 47)
Grupa F
Bayern Munich – Lille 6-1 ( Schweinsteiger 5, Pizarro 19, 29, 33, Balmont a.g. 23, Kross 66 / Kalou 58) Valencia – BATE 4-2 (Jonas 26, Soldado 29, Feghouli 51, 86 / Renan 53, Mozolevski 83)
Grupa G
Celtic – Barcelona 2-1 (Wanyama 21, Watt 83 / Messi 90)
Benfica – Spartak Moscow 2-0 (Cardozo 55, 69)
Grupa H
Braga – Manchester United 1-3 (Alan 49 / Van Persie 81, Rooney 84, Hernandez)
CFR Cluj – Galatasaray 1-3 (Sougou 53 / Yilmaz 18, 61, 74)
GRUPA A
Dinamo Kiev – FC Porto 0-0
PSG – Dinamo Zagreb 4-0 (Alex min. 16, Matuidi min. 61, Menez min. 65, Hoarau min. 80)
Schalke – Arsenal 2-2 ( Huntelaar 45+1, Farfan 67 / Walcott min. 18, Giroud min. 26)
Olympiakos – Montpellier 3-1 (Machado min. 4, Greco min. 80, Mitroglou min. 82 / Belhanda min. 67)
GRUPA C
AC Milan – Malaga 1-1 (Pato min. 73 / Eliseu min. 40)
Anderlecht – Zenit 1-0 (Mbokani min. 17)
GRUPA D
Manchester City – Ajax 2-2 ( Yaya Toure min. 22, Kun Aguero min. 74 / S. De Jong min. 10, 17)
Real Madrid – Dortmund 2-2 ( Pepe min. 34, Ozil min. 89 / Reus min. 28, Gotze min. 45)