Selecţionerul Victor Piţurcă a definitivat, duminică seară, lotul de 23 de jucători pentru meciul amical pe care naţionala României îl va disputa cu reprezentativa Belgiei, miercuri, de la ora 21:00, pe Arena Naţională. Victor Piţurcă l-a convocat în premieră pe Dan Nistor, de la Pandurii Tg. Jiu, dar i-a lăsat pe dinafară pe primii doi marcatori din Liga I, Raul Rusescu de la Steaua şi Marius Niculae de la FC Vaslui. Din lotul convocat de Victor Piţurcă fac parte următorii fotbalişti:Portari: Ciprian Tătăruşanu (Steaua), Silviu Lung Jr. (Astra);Fundaşi: Srgian Luchin (Dinamo), Vlad Chiricheş (Steaua), Valerică Găman (Astra), Dragoş Grigore (Dinamo), Dorin Goian (Spezia), Florin Gardoş (Steaua). Ştefan Radu (Lazio Roma), Iasmin Latovlevici (Steaua);Mijlocaşi: Gabriel Torje (Granada), Alexandru Chipciu (Steaua), Mihai Pintilii (Steaua), Dan Nistor (Pandurii), Ionuţ Neagu (Oţelul Galaţi), Alexandru Bourceanu (Steaua), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Cristian Tănase (Steaua), Alexandru Maxim (Pandurii);Atacanţi: Bogdan Stancu (Orduspor), Ciprian Marica (Schalke 04), Gheorghe Grozav (Petrolul), Marius Alexe (Dinamo).ROMANIA-BELGIA se joacă miercuri, de la ora 21:00, pe Arena Naţională din Bucureşti.