Campania de prevenire derulată la nivelul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău sub denumirea „ JANDARMII ALĂTURI DE ELEVI ” continuă şi în această perioadă în instituţiile de învăţământ în proximitatea cărora jandarmii asigură măsuri specifice de ordine şi siguranţă publică. La solicitarea conducerii Centrului şcolar de educaţie incluzivă nr. 1 Bacău, astăzi – 14 noiembrie 2012, ofiţeri din cadrul structurii de prevenire şi combatere a faptelor antisociale a unităţii au desfăşurat activităţi specifice de prevenire cu elevi din cadrul acestei instituţii. Obiectivul general al acestor acţiuni preventive a fost promovarea ideii de educare a copiilor pe baza respectului şi a modului de comportare civilizat în mediul şcolar şi în societate. În acest sens, au fost prezentate elevilor participanţi expuneri referitoare la prevenirea şi combaterea agresiunilor fizice de orice fel , a agresiunilor verbale, comiterii unor fapte de natură contravenţională sau chiar penală, prevenirii consumului de alcool sau consumului ilicit de droguri, prezentarea unui mod normal de comportare în societate. De asemenea, au fost purtate discuţii cu elevii şi cadrele didactice pe linia prevenirii şi combaterii absenţei în mod nejustificat de la cursuri, abandonul şcolar, formele violenţei în zona instituţiilor de învăţământ, înţelegerea, conştientizarea şi respectarea legislaţiei în domeniul ordinii şi siguranţei publice.