Un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Oneşti l-a depistat pe Gheorghe B., de 40 de ani, din comuna Livezi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărăşeşti, din Oneşti, şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Oneşti unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.