Peste 300 de conducători auto au încălcat normele rutiere la sfârșit de săptămână

În perioada 16-18 noiembrie, polițiștii de la Rutieră au acționat pe toate drumurile naționale din județul Bacău pe linia prevenirii accidentelor de circulație și disciplinării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier. În cadrul activităților desfășurate polițiștii au constatat 5 infracțiuni și au aplicat 308 sancțiuni contravenționale, din care 119 pentru depășirea limitei legale de viteză. Față de 16 conducători auto s-a luat măsura suspendării dreptului de a conduce autovehikcule pe drumurile publice iar în alte 7 cazuri au fost reținute certificatele de înmatriculare. Petru T. de 41 ani, din comuna  Sascut, a fost depistat conducând un autovehicul pe DJ 119, în afara localităţii Bereşti, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie şi având o concentraţie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dănuţ C.,  de 44 de  ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 241, din  Coloneşti,  având o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Dumitru H., de 50 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe pe DN 2 , în localitatea Dumbrava,  cu viteza de 103 km/h şi având o concentraţie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Adauga un comentariu

*