Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Moineşti a intervenit în comuna Ardeoani, sat Leontineşti, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost animale aparţinând numitului P. E., în vârstă de 60 de ani. Construcţia avea pereţii din paiantă, acoperiş astereală din lemn şi învelitoare din plăci de azbociment. În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă folosirea intenţionată a sursei de aprindere, au ars aproximativ 60 mp acoperiş adăpost animale şi circa 1,5 tone plante furajere.Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii.